Răzvan Burleanu și Hagi, la unison. Poziția FRF despre cum ar putea ajunge campioana României în grupele Ligii Campionilor

Răzvan Burleanu și Hagi, la unison. Poziția FRF despre cum ar putea ajunge campioana României în grupele Ligii Campionilor
  • Publicat:
  • Actualizat:

Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, susține ideea lui Gică Hagi în ceea ce privește dreptul de acces al echipelor din campionatele mai slabe din Europa să ajungă direct în grupele Ligii Campionilor.

Deși „Regele” susținea că UEFA ar trebui să îi ofere campioanei României un loc direct în grupele competiției, Burleanu a precizat că poziția Federației Române în cadrul dezabaterilor UEFA este să fie redus numărul de echipe din campionatele importante din Europa (Spania, Anglia, Italia și Germania) care merg direct în grupe, de la patru formații să rămâne doar trei. În cazul acesta, vor reuși și alte ligi să aibă grupări în cea mai importantă competiție intercluburi.

În formatul actual, 26 de echipe intră direct în faza grupelor, iar alte șase echipe își câștigă locul în urma partidelor din preliminarii.

În momentul de față, după cum știți, din cele 32 de echipe pe care le avem la nivelul grupelor Champions League, 26 se cunosc deja. Deci practic toate celelalte echipe care participă în fazele preliminare își dispută doar 6 locuri.

Conform actualului format competițional, modificat în 2016, cele 4 campionate cele mai puternice dau automat 4 echipe în grupele Champions League. Luând în considerare acest aspect, poziția FRF în aceste dezbateri a fost de o reducere a numărului alocat celor mai importante 4 cluburi din Europa, de la 4 la 3.

Astfel încât, în cascadă, acest număr să scadă și să facem posibil ca mult mai multe campionate din Europa să dea echipe în grupele Champions League și bineînțeles să creștem în același timp numărul de locuri care vor fi disputate în fazele preliminare.

Astăzi, veniturile produse de echipele din Champions League susțin financiar competiția numită Europa League. Totodată același lucru va continua și în ceea ce privește crearea celei de a treia competiții, Europa League 2, așa cum este ea numită astăzi, dar va trebui să primească un număr de scenă, un brand în perioada următoare.

Vrem ca 10% din veniturile din drepturile TV încasate de ligile importante din Europa să se întoarcă către cluburile din țara respectivă.

10% din drepturile încasate în România de la deținătorii drepturilor tv încasate de cele mai importante cluburi din Europa să se întoarcă către cluburile din România.

UEFA a și demarat deja o analiză împreună cu câteva companii de audit, astfel încât să avem o prognoză foarte clară în ceea ce privește impactul unei asemenea decizii„, a declarat Răzvan Burleanu.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor
Ar fi revenirea anului: „Barcelona a primit o șansă de aur”! Numele uriaș care poate semna în 2025
Ar fi revenirea anului: „Barcelona a primit o șansă de aur”! Numele uriaș care poate semna în 2025
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Gică Popescu a făcut anunțul! Ce se va întâmpla după ce va fi numit un nou premier la Palatul Victoria
Gică Popescu a făcut anunțul! Ce se va întâmpla după ce va fi numit un nou premier la Palatul Victoria
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a intrat în turul 2! Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă şi-au dat demisia
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a intrat în turul 2! Marcel Ciolacu şi Nicolae…
Ilie Năstase dă o veste îngrijorătoare înainte de turul 2 la prezidenţiale. Aşteaptă un semn pentru a accepta:
Ilie Năstase dă o veste îngrijorătoare înainte de turul 2 la prezidenţiale. Aşteaptă un semn pentru a accepta: "Normal" |…
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu a renunțat definitiv la anumite alimente
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu a renunțat definitiv la anumite…
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Ion Ţiriac a dezvăluit ce preşedinte vrea pentru România: Din păcate, nu prea am avut aşa ceva!
Ion Ţiriac a dezvăluit ce preşedinte vrea pentru România: Din păcate, nu prea am avut aşa ceva!
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social media
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social media
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Nicolae Ciucă a demisionat din funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal
Nicolae Ciucă a demisionat din funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak Djokovic
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak…
×